EXCLUSIV | „Mi l-aș dori pe Nistor”. Clubul din Liga 1 tentat de căpitanul lui Dinamo: „Îi vom face o ofertă”

EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli Iași primește vizita lui Dinamo în această seară, iar o eventuală victorie a moldovenilor ar putea însemna demiterea lui Florin Bratu. Președintele gazdelor, Adrian Ambrosie, a spus că echipa sa pleacă cu prima șansă în această seară, dar crede că Florin Bratu ar trebui păstrat la Dinamo, echipa fiind în reconstrucție în acest moment. Mai în glumă, mai în serios, oficialul din Copou a spus că și-l dorește pe Dan Nistor la Iași, dar salariul mijlocașului reprezintă singura problemă.

„Nu ne interesează acest aspect (n.r demiterea lui Bratu), ne interesează punctele și să urcăm cât mai sus în clasament. Obiectivul este calificarea în playoff. Avem salariile la zi, până acum n-au fost probleme din punct de vedere financiar, așa cum s-a întâmplat în sezonul trecut. Am reușit să aducem câțiva jucători importanți, i-am readus pe Qaka și Platini, iar în acest moment cred că avem o echipă de playoff. Cred că suntem favoriți în această seară, dar nu ne interesează să schimbăm antrenorul de la Dinamo.

Bratu face o treabă foarte bună cu lotul pe care îl are. Pe Nistor mi l-aș dori în echipă, așa cum și domnul Becali și l-a dorit la FCSB. O să-i facem o ofertă, dar nu ne putem bate cu FCSB-ul (râde). Vă dați seama dacă a refuzat un milion de euro… Lăsând gluma la o parte, cred că Dinamo este în reconstrucție și cei de acolo trebuie să aibă răbdare”, a spus Adrian Ambrosie, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB i-a pus pe masă lui Nistor un salariu consistent pentru ca mijlocașul să ajungă sub comanda lui Dică. Întreaga telenovelă s-a încheiat așa cum era de așteptat, cu Nistor rămânând la Dinamo.

Meciul Poli Iași – Dinamo va începe la ora 21:00 și poate fi urmărit în format live text pe www.prosport.ro.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×